Cinci noi șanse la viață după o prelevare de organe. Ce au aflat medicii despre una dintre pacientele salvate

Cinci noi șanse la viață după o prelevare de organe. Ce au aflat medicii despre una dintre pacientele salvate
Publicat: 28/03/2022, 22:27

Tragedia morții unui pacient în urma unui accident vascular cerebral la Iași a reprezentat o nouă șansă la viață pentru cinci oameni. Dincolo de drama trăită, după ce familia a fost de acord cu prelevarea organelor, weekend-ul trecut au avut loc și transplanturile.

Astfel, rinichii au ajuns la doi pacienți de 65 și 51 de ani, corneele au redat vederea altor două persoane, iar ficatul a ajuns la un bărbat care se afla în stare critică la Iași, medicii reușind să îi salveze astfel viața.

„Prin bunăvoința familiei unui pacient, decedat în urma unui AVC sâmbătă, s-a încheiat o intervenție de prelevare de organe și țesuturi. Realizarea cu succes a unei astfel de intervenții presupune un efort deosebit și o concentrare de resurse umane semnificativă. Ca întotdeauna, cu profesionalism și responsabilitate, echipa ATI și de coordonare a Spitalului de Neurochirurgie Iași a făcut posibil să fie porransplant la Iași.

O nouă șansă la viață

„Acum 12 ani lucra la noi la spital, făcea parte din personalul medical auxiliar, apoi s-a pensionat, iar acum a primit o nouă șansă de la același spital. A mai fost chemată de două ori pentru realizarea testelor de compatibilitate, iar acum a fost, din fericire, o șansă pe care a avut-o”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași despre una dintre pacientele căreia i-au salvat acum viața.

Cei doi rinichi au fost transplantați la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași, iar primitorii au fost un bărbat de 65 de ani, din Roman, care făcea de cinci ani dializă, și o femeie de 51 de ani, care făcea de 12 ani dializă. Înainte de a fi diagnosticată, femeia lucra chiar la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași ulterior fiind nevoită să se pensioneze medical.

În total au fost chemați șase pacienți aflați pe lista de așteptare în vederea evaluării de către o echipă medicală pentru a stabili dacă sunt compatibili pentru această intervenție. În primele trei luni ale acestui an au fost realizate 15 intervenții de transplant de rinichi la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași. Zece dintre acestea au fost realizate în urma prelevării de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală, iar alte cinci de la donatori vii.

Cele două transplanturi de cornee și transplantul de ficat au fost realizate la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. În Clinica de Oftalmologie au fost chemați trei pacienți pentru a fi evaluați, prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, explicând că aceasta este întotdeauna procedura standard.

„Au fost pacienți care se află pe listă, am internat ieri (n.red. duminică) trei astfel de pacienți fiindcă mereu se cheamă o rezervă. Se decide care este primitorul în funcție de evaluarea oftalmologică în acel moment, dar și de evaluarea generală făcută în urgență. Contează și patologia și afecțiunile asociate”, a punctat prof.dr. Diana Cimpoeșu.

Pacientul care a primit ficatul se afla în stare critică, spun medicii, iar transplantarea noului organ nu doar că l-a salvat, dar îl va ajuta de acum să ducă o viață cât mai apropiată de normalitate. Acesta, la fel ca pacienții care au primit rinichii, va trebui să ia medicamentele imunosupresoare pentru tot restul vieții, ca organismul să nu îi respingă organul primit.

Mădălina Olariu
Mădălina Olariu a absolvit licența și masteratul în Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?